Se dau bani de la stat, până la cinci salarii minime pe economie: ce trebuie să știe românii, ce este ajutorul de urgență
Autoritățile române au mai multe mecanisme prin care întind o mână de ajutor românilor vulnerabili, mai ales când aceștia trec printr-o perioadă mai dificilă. Ajutorul de urgență este un astfel de mecanism și reprezintă o compensație financiară pentru cei care au avut de suferit în urma unei infracțiuni.
Dacă ești în România victima unei acțiuni violente împotriva ta, poți primi de la stat, conform legii, o compensație financiară. Inițiativa, aflată momentan în stadiu de proiect din partea Ministerului Justiției, stabilește noi vouchere pentru victimele infracțiunilor. Este vorba de un avans din compensația financiară destinat acoperirii nevoilor de moment, precum asigurarea hranei, a transportului și medicamentelor. Ajutorul de urgență va avea o valoare de până la cinci salarii minime brute pe țară.
Care este procedura pentru ajutorul de urgență
Conform proiectului de hotărâre accesibil la această adresă, sumele se vor primi în cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii victime. Cu alte cuvinte, cei care nu știu de acești bani și nu vor realiza respectiva cerere, nu vor vedea banii.
Ca referință, conform avocatnet.ro, voucherele reprezintă un avans din compensația financiară la care au dreptul victimele, ce poate fi folosit pentru acoperirea nevoilor urgente. Suma acordată ca ajutor de urgență va fi trebui să se încadreze în limita valorii a cinci salarii de bază minime brute pe țară din anul respectiv. Anul acesta, salariul minim are valoarea de 3.000 de lei.
În ceea ce privește situațiile în care se pot acorda ajutoarele de urgență, vorbim de mai multe situații. Practic, pot primi până la cinci salarii minime pe economie românii care au fost victime ale unor tentative de omor sau omor calificat, au suferit o infracțiune de vătămare corporală, o infracțiune intenționată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracțiune de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală, o infracțiune de trafic de persoane și trafic de minori, o infracțiune de terorism, precum și orice altă infracțiune intenționată comisă cu violență.
Mai mult decât atât, de aceleași vouchere pot beneficia și soțul, copiii și persoanele aflate în întreținerea persoanelor decedate prin săvârșirea infracțiunilor listate mai sus.
Pe lângă faptul că mulți români nu vor ști de acest ajutor de urgență, cei care vor ști, dar vor utiliza vouchere în alt scop decât pentru acoperirea nevoilor urgente, vor fi pasibili de amenzi de până la 10.000 de lei, în in cazul în care dai voucherele la schimb pentru bani, amenda este de până la 20.000 de lei. Nu în ultimul rând, comercializarea voucherelor contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/ servicii decât cele stabilite, cu amendă de până la 30.000 de lei.